Ședința de constituire a noului Senat s-a desfășurat la Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș, aceasta fiind cea de-a 250-a sesiune a Senatului Universității Sapientia. Cu această ocazie membrii Senatului l-au ales cu unanimitate de voturi în funcția de președinte al Senatului pe domnul conf. univ. dr. LÁZÁR Ede.
Totodată, potrivit prevederilor Regulamentului de alegeri, Senatul a decis demararea procedurii de alegere a rectorului Universității Sapientia în conformitate cu rezultatul referendumului universitar din 8 mai 2024, prin vot direct, secret și egal.
Universitatea „Sapientia” este o instituție autonomă a maghiarilor din România, care și-a definit principala menire în a-i asigura acestei comunităţi naţionale o educaţie şi o viaţă ştiinţifică la un nivel profesional recunoscut.
Rectorat