Anunț privind selecția membrilor Comisiei de etică și deontologie universitară

Sapientia.ro Sapientia.ro
Neptun  ISSUU 
Anunț privind selecția membrilor Comisiei de etică și deontologie universitară
6 Noiembrie 2024

 În conformitate cu art. 162 din Legea învățământului superior nr. 199 din 2023, respectiv Codul de etică și deontologie universitară a Universității „Sapientia” Consiliul de administrație demarează procesul de selecție a membrilor Comisiei de etică. Comisia de etică a Universității „Sapientia” este formată din șapte membri dintre care 4 cadre didactice, aparținând celor patru facultăți, un reprezentant al personalului administrativ și doi studenți.

  • Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
  •  să fie cadre didactice titulare cu norma de bază la Universitatea„ Sapientia” sau personal administrativ cu funcția de bază în cadrul instituției
  •  să fie persoane cu prestigiu profesional și care nu au încălcat normele de etică și deontologie universitară
  • nu dețin funcția de rector, președinte al Senatului, prorector, decan, prodecan, director general administrativ, director de departament

Candidații vor depune la Rectorat o scrisoare de intenție adresată rectorului universității care va conține o declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea condițiilor legale de eligibilitate.

Termenul de depunere a candidaturilor este 22 noiembrie 2024.

Știri
2024-12-11
2024-12-05
2024-12-03
2024-11-20



Tag-uri

Prof. univ. dr. Tonk Márton și-a depus candidatura pentru funcția de rector al Universității „Sapientia”
Conform Calendarului alegerilor din anul academic 2024/25, până la termenul de 4 noiembrie 2024 un singur candidat, d-l prof. univ. dr. Tonk Márton și-a depus candidatura pentru funcția de rector al Universității. Programul managerial și curriculum vitae al candidatului pot fi accesate aici.

Întâlniri cu prof. univ. dr. Tonk Márton, candidatul pentru funcția de rector al Universității „Sapientia”
Rectorul Universității, prof. univ. dr. Tonk Márton invită membrii comunității academice la întâlniri organizate cu ocazia alegerilor pentru desemnarea rectorului. Consultațiile vor avea loc în cadrul celor patru facultăți prin prezența fizică a participanților, concomitent cu posibilitatea de acces prin intermediul videoconferințelor Google Meet.

Pe 30 octombrie a avut loc ședința de constituire a noului Senat al Universității Sapientia
Ședința de constituire a noului Senat s-a desfășurat la Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș, aceasta fiind cea de-a 250-a sesiune a Senatului Universității Sapientia. Cu această ocazie membrii Senatului l-au ales cu unanimitate de voturi în funcția de președinte al Senatului pe domnul conf. univ. dr. LÁZÁR Ede.

DSPP din cadrul Universității Sapientia din Cluj-Napoca – partener în proiectul „OkTáv”
Obiectivul principal al proiectului Oktatási Világpolgárok: Nemzetközi Szemlélet a Tanító- és Tanárképzésben [Cetățeni ai lumii în educație: o perspectivă internațională în formarea cadrelor didactice] (OkTáv) este de a crea un curs flexibil în educația și formarea viitoarelor cadre didactice.

Un nou volum semnat de cadrele didactice DSPP
În volumul intitulat Romániai magyar középiskolások másodnyelvű szocializációja [Socializarea lingvistică secundară a liceenilor maghiari din România] autorii prezintă datele unui studiu empiric realizat în 2023, care investighează caracteristicile socializării lingvistice a elevilor de liceu din „generația de reformă”.

Rezultatele referendumului pentru stabilirea modului de alegere a rectorului Universităţii Sapientia
S-a încheiat referendumul pentru stabilirea modului de alegere a rectorului. Din cele 235 de persoane cu drept de vot înscrise pe listele de votare au participat 158 de persoane, reprezentând 67,23%, referendumul fiind valid.

Dezbaterea publică privind proiectul Cartei
Membrii comunității academice își pot exprima opiniile în scris, formulând observații și propuneri de modificări concrete până în data de 26 aprilie 2024.

Informare privind referendumul universitar pentru stabilirea modalității de desemnare a rectorului
Pe data de 8 aprilie 2024 Biroul Electoral al Universității organizează dezbateri publice și sesiuni de informare a comunității academice cu privire la data, obiectul și modul de organizare a referendumului universitar în toate circumscripțiile electorale.

La Miercurea Ciuc se înființează unul dintre cele mai mari centre de învățământ profesional din România, în colaborare cu Universitatea Sapientia
Proiectul va lansa învățământul dual în județul Harghita, prin colaborarea a patru școli profesionale din Miercurea Ciuc și a Universității Sapientia.

Întâlnirea profesorilor mentori
Organizată anual, întâlnirea profesorilor mentori care activează în cadrul Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic al Universității „Sapientia” din Cluj-Napoca, a avut loc în acest an în data de 22 martie, de la ora 14.30.

Echipa Universității Sapientia a excelat la Cupa Universităților din Bazinul Carpatic: a câștigat marele trofeu la futsal și premiul pentru cel mai bun portar
La eveniment au participat 110 echipe formate din 1900 de sportivi.

Dezvoltare la scară largă la Universitatea Sapientia: studenții încep noul semestru cu echipamente digitale noi
În 2022 Universitatea Sapientia a obținut un grant de digitalizare semnificativ, în valoare de 2,4 milioane de euro, pentru dezvoltarea cercetării și activității educaționale. Cu ajutorul grantului PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!, instituția a realizat deja o serie de investiții, care le vor permite studenților să lucreze cu softuri și instrumente educaționale și de cercetare de ultimă generație, începând chiar din următorul semestru, și datorită cunoștințelor dobândite să devină specialiști mai competenți.

Universitatea Sapientia a obținut un punctaj mai mare în clasamentul Metaranking
Am câștigat încă o poziție în clasamentul care cuprinde doar o treime din universitățile din România.

Peste 4000 de liceeni au făcut cunoștință cu Universitatea Sapientia
Sapientia a revenit la liceenii maghiari din țară pentru a le răspunde la întrebări: în perioada 6-10 noiembrie 2023, echipe formate din studenți voluntari au vizitat 45 de localități, și au susținut prezentări despre programele de studii oferite și despre viața la Universitatea Sapientia în 85 de școli.

Ziua Universității, sărbătorită la Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș
Sâmbătă, 7 octombrie 2023, s-au reunit invitații și comunitatea academică. În cadrul ceremoniei, care a avut loc în aula facultății, au luat cuvântul Tonk Márton, rectorul Universității Sapientia, Kelemen Hunor, președintele UDMR, Kató Béla, episcop și președinte al Consiliului director al Fundației Sapientia, Domokos József, decanul facultății gazdă, și Semjén Zsolt, viceprim-ministrul Ungariei, căruia Universitatea i-a acordat Premiul Bocskai István.

Factor de impact (IF) pentru Acta Universitatis Sapientiae
Seriilor revistei universitare Acta Universitatis Sapientiae – Mathematica, Informatica și Film and Media Studies – le-au fost atribuite IF pentru prima dată de la înființare.

Branduri mondiale în sprijinul cursului de formare profesională Maistru sunet
Conform unui contract semnat vineri, 16 iunie, cu reprezentanții Audio-Technica Central Europe, cursul de educație a adulților Maistru sunet din cadrul Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca va fi susținut de mărcile mondiale Audio-Technica, Genelec și Audient.

Provocări ale predării în învățământul cu predare în limba maghiară
În data de 12 iunie a avut loc conferința cu tema Provocări ale predării în învățământul cu predare în limba maghiară, organizată de Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic al Universității Sapientia și de Centrul de Cercetare PedPsi. Evenimentul din acest an a fost găzduit de Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș.

Universitatea Sapientia înființează o nouă facultate la Sfântu Gheorghe
Universitatea Sapientia înființează cea de-a patra facultate la Sfântu Gheorghe, s-a anunțat în cadrul unei conferințe de presă în data de 6 iunie 2023. Din toamnă, specializările Centrului de Studii din Sfântu Gheorghe, care în prezent funcționează în cadrul Facultății de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș, vor face parte din oferta Facultății de Științe ale Vieții și Sport din Sfântu Gheorghe, și va fi lansat un nou program de studii, sport și performanță motorică.

Metamorphosis Transylvaniae, tradusă de o absolventă a Universității Sapientia
A apărut traducerea în limba română a operei lui Apor Péter, realizată de Goga Enikő, absolventa programului nostru de master Traducere și interpretare.

Competiție deschisă - Premierea rezultatelor cercetării
Competiția se adresează cercetătorilor afiliaţi unor instituţii din România, autori de articole ştiinţifice publicate în reviste indexate de Clarivate în Web of Science, în edițiile: „Science”, „Social Sciences” sau „Arts & Humanities”.

Studenți de la Agricultură, beneficiari ai unor burse de excelență
Trei absolvenți ai programului de studiu Agricultură din cadrul Centrului de Studii din Sfântu Gheorghe au obținut burse de excelență din partea Ministerului Agriculturii al Ungariei.

Conf. univ. dr. Bakk Miklós, distins cu Premiul Gábor Áron
Dr. Bakk Miklós, politolog și cadru didactic asociat al Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca, este unul dintre laureații Premiului Gábor Áron din acest an, decernat de Consiliul Național Secuiesc.

Doi absolvenți de drept au fost admiși în Baroul Cluj
Kovács Regina și Sinkó Péter, doi absolvenți ai specializării Drept cu rezultate profesionale remarcabile, au fost primiți în profesie de Baroul Cluj.

Filmul lui Püsök Botond, premiat la FIPADOC și BIDF
Fostul student al Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca a câștigat trei premii la sfârșitul săptămânii trecute pentru filmul său intitulat Too close / Túl közel / Apropierea.

Bioinginerii noștri au publicat despre o bacterie care descompune poluanți
Rezultatele unei cercetări de mai mulți ani, realizate în cadrul Departamentului de Bioinginerie al Facultății de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea Ciuc, au fost publicate în revista World Journal of Microbiology and Biotechnology, apărută sub egida editurii Springer.

Apel de participare la concursul de fotografie Sapixel
Asociația Studenților și Facultatea de Științe și Arte din Cluj-Napoca lansează, pentru a opta oară, Concursul Internațional de Fotografie Sapixel.

Patru filme Sapientia în competiția regională a festivalului Alter-Native
Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj Alter-Native va avea loc pentru a 30-a oară la Târgu Mureș, în perioada 28 septembrie - 2 octombrie.

CONCURS pentru sprijinirea participării la manifestări ştiinţifice, festivaluri și expoziții artistice internaţionale - 2023
Institutul Programelor de Cercetare al Fundaţiei Sapientia (IPC) lansează concurs pentru cadrele didactice cu funcția de bază la Universitatea Sapientia, respectiv la Universitatea Creştină Partium în vederea sprijinirii participării lor la manifestări ştiinţifice, expoziții și festivaluri artistice internaţionale.

Așa s-a desfășurat cea de-a 5-a ediție a First Cut
Relatarea lui Siklódi Lehel și fotografiile lui Molnár Ferenc despre evenimentul din acest an.

Rețeaua partenerilor Universității Sapientia se extinde cu o nouă instituție din țară: Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia
Acordul de colaborare a fost semnat în data de 21 decembrie 2022 de către rectorul universității din Alba Iulia, prof. univ. dr. Valer-Daniel BREAZ și rectorul instituției noastre, prof. univ. dr. TONK Márton.

Studenții de la Agricultură au obținut rezultate remarcabile la Agrovirtus
Zece studenți de la specializarea Agricultură din cadrul Centrului de Studii din Sfântu Gheorghe al Universității Sapientia au participat activ la etapa de calificare online a competiției internaționale de management digital agricol Agrovirtus.

Sapientia se dezvoltă: a fost inclusă în clasamentul universităților din România, digitalizează, și se pregătește să înființeze o nouă facultate
În 2012, Universitatea Sapientia a devenit o instituție statutară și acreditată, o parte integrantă a sistemului național de învățământ superior din România, urmând ca până în 2022 să ajungă o instituție de referință și indispensabilă a aceluiași sistem, atât din punctul de vedere al educației și al excelenței în cercetare, cât și al implicării comunitare și sociale.

Am reînnoit acordul de cooperare cu Universitatea din Debrecen
Cooperarea încheiată între Universitatea Sapientia și Universitatea din Debrecen va include noi domenii de formare: activitățile comune se vor desfășura atât în domeniul economiei și agriculturii, cât și în domeniul sportului și turismului. Acordul a fost semnat marți, 6 decembrie 2022.

Rezultatele Universității Sapientia la concursul Price Media Law Moot Court Competition
Anul acesta, la finala regională a competiției Price Media Law Moot Court Competition, organizată în perioada 1-3 decembrie, echipa Departamentului de Științe Juridice din cadrul Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca a obținut locul 8.

Profesori premiați în cadrul programului Domus
Printre laureați s-au numărat prof. univ. dr. BITAY Enikő și dr. TAMÁSI Zsolt de la Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș, precum și conf. univ. dr. URÁK István de la Facultatea de Științe și Arte din Cluj-Napoca.

Am semnat un acord-cadru de cooperare cu Academia Teologică Baptistă și Serviciul de Caritate Baptist din Ungaria
Acordul a fost semnat luni, 5 decembrie 2022, la sediul Rectoratului nostru din Cluj-Napoca.

Din student în cetățean: un program pentru dobândirea competențelor de reprezentare a intereselor
Întâlnirea de lansare a proiectului PRIME a avut loc în orașul Székesfehérvár în perioada 25-26 noiembrie 2022, unde instituția noastră a fost reprezentată de prof. univ. dr. TONK Márton, rector, și conf. univ. dr. TORÓ Tibor, colaborator al proiectului din partea Universității Sapientia.

Student premiat la festivalul de film Pannonfíling
Dintre cele șapte scurtmetraje Sapientia unul a câstigat premiul juriului: filmul regizat de NAGY Márton a fost premiat pentru umorul său original.

Premiul I la cea de-a X-a ediție a conferinței internaționale Student in Bucovina
Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității Ştefan cel Mare din Suceava a organizat, în perioada 10-11 noiembrie 2022, în format hibrid, cea de-a X-a ediție a conferinței internaționale "Student in Bucovina".

Universitatea Sapientia acordă titlul de Doctor Honoris Causa domnului profesor Mihail-Ioan Abrudean
Ceremonia de decernare a titlului va avea loc vineri, 25 noiembrie 2022, ora 11.00, în cadrul ședinței festive a Senatului.

Peste 3500 de elevi de liceu au avut ocazia de a descoperi Universitatea Sapientia
După o pauză de doi ani, Universitatea Sapientia a revenit la liceeni maghiari din întreaga țară pentru a răspunde la întrebările lor privind programele de studii oferite. Pe parcursul turneului de informare, care s-a desfășurat în perioada 14-18 noiembrie 2022, echipele formate din studenți Sapientia au susținut aproape 100 de prezentări.

Studenții de la Peisagistică în excursie de studiu în Germania
Vizita studenților din anul III de la Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș s-a desfășurat în cadrul concursului internațional de proiecte studențești Le Notre, organizat de Federația Internațională a Arhitecților Peisagiști (IFLA).

Întâlnirea profesorilor mentori la DSPP din Miercurea Ciuc
Întâlnirea anuală a profesorilor mentori a avut loc în acest an universitar pe 9 noiembrie 2022 la Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din Miercurea Ciuc.

Dl profesor emerit Hollanda Dénes fost distins cu Premiul Maestrul Științei din Transilvania
În cadrul conferinței organizate cu ocazia sărbătoririi Zilelor Științei Maghiare, în data de 11 noiembrie 2022, la Târgu Mureș, au fost decernate premiile științifice ale Filialei din Cluj a Academiei Maghiare de Științe pentru anul 2022.

Uncanny Intermediality - Conferință internațională de științe cinematografice
Conferința a avut loc în cadrul proiectului de cercetare "Affective Intermediality. Cinema between Media, Sensation and Reality" în perioada 21-22 octombrie 2022 la Facultatea de Științe și Arte din Cluj-Napoca.

A apărut noua carte a lect. univ. dr. Zsigmond Andrea
Lectorul Departamentului de Știința Mediului din cadrul Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca și-a publicat noua lucrare pe tema prelucrării datelor cu R și a aplicațiilor în știința mediului.

Călătorie de studiu în Italia în cadrul proiectului HealAll
În cadrul unui proiect internațional Erasmus+, personalul Facultății de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea Ciuc a participat la o excursie de studiu în regiunea Veneto din Italia.

Întâlnire Lost Millennials în Burgos
În perioada 27-28 septembrie 2022 a avut loc al doilea întâlnire personală între participanții proiectului internațional Lost Millennials în orașul Burgos, Spania.

Profesionalism în managementul și administrarea proiectelor de cercetare
În cadrul proiectului foRMAtion va avea loc un nou eveniment public în data de 28 octombrie 2022 la Facultatea de Științe și Arte din Cluj-Napoca.

Marele premiu Filmgalopp a fost câștigat de studenții noștri
Premiul publicului și două premii speciale au fost, de asemenea, câștigate de absolvenți ai Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca.

Premiera mondială a noului film semnat de Lakatos Róbert va avea loc la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia
Cea de-a 38-a ediție a festivalului se va desfășura între 14 și 23 octombrie.

Filmul lui Nagy Márton, premiat la cea de-a 30-a ediție a festivalului Alter-Native
Scurtmetrajul fostului student al Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca, intitulat Cum s-a aprins iubita mea la a treia întâlnire, a câștigat Premiul Schnedarek Ervin pentru cel mai bun film regional.

Am încheiat un acord de cooperare pentru continuarea programului HTDK
În data de 30 septembrie 2022, la Oradea a avut loc sesiunea plenară a Consiliului Național al Rectorilor Maghiari, în cadrul căreia am semnat un nou acord de cooperare pe termen lung cu OTDT și reprezentanții sistemului de învățământ superior maghiar.

Profesorul Szilágyi László s-a alăturat programului științific al Universității Óbuda
În acest an, pentru prima dată, Universitatea din Óbuda a anunțat un concurs pentru obținerea titlului de Profesor de Excelență.

Conf. univ. dr. Bakk Miklós a fost onorat cu titlul Crucea de Cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei
Cadrul didactic asociat al Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene din Cluj-Napoca a preluat distincția în data de 10 septembrie 2022.

Conferință internațională MACRo 2022 la Târgu Mureș
În perioada 21-22 noiembrie 2022, Departamentul de Inginerie Mecanică și Electrică al Facultății de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș, Universitatea Neumann János din Óbuda, IEEE Hungary Section și Societatea Fuzzy din Ungaria vor organiza cea de-a opta ediție a conferinței internaționale MACRo.

Studenții de la Peisagistică au participat la un workshop profesional la Nantes
În perioada 3-10 iulie, cadrele didactice și studenții de la Peisagistică din cadrul Facultății de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș au participat la un workshop organizat prin proiectul The Builder Method - Action-oriented educational approaches in architecture în Nantes, Franța.

Delegația Universității Metropolitan din Budapesta în vizită la Universitatea Sapientia
Cu ocazia vizitei din 14 iulie, liderii celor două instituții au discutat despre oportunități de cooperare.

Studentă a Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca, premiată la Filmul de Piatră
Orbán Orsolya a primit premiul pentru cel mai bun film de ficțiune pentru scurtmetrajul Blonda și bruneta.

Proiectul foRMAtion a ajuns într-o nouă etapă
Instituțiile partenere ale proiectului foRMAtion, care s-a desfășurat în mediul online din cauza pandemiei, s-au reunit la Lisabona între 16 și 18 mai 2022.

Excursia de studiu a studenților ingineri în Valea Cernei
Studenții anului I și II de la specializarea Inginerie și management în alimentație publică și agroturism, respectiv Inginerie genetică au participat în perioada 24-29 iunie 2022 la o excursie de studiu în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.

Un masterand a câștigat marele premiu la un festival de film internațional
Scurtmetrajul lui NAGY Márton a fost ales ca fiind cel mai bun dintre cele 50 de scurtmetraje proiectate și 7 scurtmetraje înscrise în competiția International Vampire Film & Arts Festival.

Studenți ai Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca au fost premiați la un concurs internațional de protocol
După doi ani de întrerupere, Concursul Internațional de Comunicare, Cultură Comportamentală și Protocol destinat studenților a avut loc din nou în data de 10 iunie 2022.

Apel pentru aplicații - Programul Sándor Csoma Kőrösi și Programul Sándor Petőfi
În acest an, Secretariatul de Stat pentru Politică Națională a anunțat din nou apelurile pentru Programul Csoma Sándor Kőrösi și Programul Sándor Petőfi, care au ca scop sprijinirea și consolidarea comunităților maghiare din străinătate cu ajutorul bursierilor.

Medalie de bronz pentru elevii mentorați
Ceremonia de decernare a premiilor celei de a 28-a ediții a concursului ”International Conference of Young Scientists” de la Belgrad a avut loc în data de 8 iunie 2022 în amfiteatrul Muzeului Zoologic din Cluj-Napoca.

Universitatea Sapientia a obținut cel mai înalt calificativ profesional
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a publicat rezultatele ultimei evaluări instituționale externe.

A încetat din viață fosta studentă și cadrul didactic asociat Molnár Beáta
Comunitatea academică a Universității Sapientia își ia rămas bun cu profundă durere de la MOLNÁR Beáta, fostă studență din Târgu Mureș la Comunicare și relații publice, cadru didactic asociat la Facultatea de Științe și Arte din Cluj-Napoca.

Comunicat

Vizitele de studiu ale studenților din Miercurea Ciuc
Studenții Facultății de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea Ciuc au participat la o expoziție de panificație și cofetărie, la o excursie de studiu la București și au vizitat o fermă de bovine.

Departamentul de Științe Juridice organizează o conferință în limba română
În perioada 13-14 mai 2022, Departamentul de Științe Juridice al Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca organizează o conferință în limba română cu titlul Dreptul penal și procesual în teorie și practică.

Studenți din Târgu Mureș în vizite profesionale
În ultimele săptămâni studenți de la Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș al Universității Sapientia au participat la o serie de programe care contribuie la dezvoltarea lor profesională continuă.

Domnul prof. univ. dr. George Volceanov a fost distins cu Ordinul de merit în grad de cavaler al Republicii Ungare
În data de 4 mai, dr. George VOLCEANOV, fost profesor asociat al Departamentului de Științe Umane din cadrul Facultății de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea-Ciuc, a fost distins cu Ordinul de merit în grad de cavaler al Republicii Ungare.

Cooperare interuniversitară cu UiT – The Arctic University of Norway
Departamentul de Inginerie mecanică din cadrul Facultății de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș a obținut finanțare pentru proiectul RoNo Cooperation for Virtual Manufacturing, care se desfășoară în parteneriat cu UiT - The Arctic University of Norway și INNO Robotics SRL din Cluj-Napoca.

Succes la un concurs al studenților de la Drept
Studenții de la Drept din cadrul Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca s-au clasat pe locurile II și IV.

CCȘS 2022 – Conferințele Cercurilor Științifice Studențești la Sapientia
Universitatea Sapientia organizează anual Conferințe ale Cercurilor Științifice Studențești la nivelul fiecărei facultăți, care au ca scop încurajarea activităților științifice ale studenților și asigurarea unei platforme pentru prezentarea proiectelor lor.

Studenți în excursie de studiu la București
În perioada 13-15 aprilie 2022, Departamentul de relații internaționale și studii europene a organizat o excursie de studiu pentru studenții săi de la programele de licență și masterat.

Au început filmările scurtmetrajelor pentru examenul de licență
Absolvenții specializării Cinematografie, fotografie, media din cadrul Facultății de Științe și Arte din Cluj-Napoca au început filmările scurtmetrajelor pentru examenul de licență.

Studenții noștri s-au clasat pe locul 2 la o competiție internațională
La concursul SU Real Life Competition 2022 din partea Universității Sapientia au participat studentele Ilyés Kinga (Drept, anul IV) și Zeiler Hilda Izabella (Cinematografie, fotografie, media, anul II).

Recunoaștere internațională pentru Keresztes Péter, fost student al Universității Sapientia
Keresztes Péter, videojurnalistul studioului din Timișoara al Televiziunii Române, a obținut un premiu special la festivalul internațional de televiziune Prix CIRCOM 2022.

Zilele Porților Deschise s-au încheiat cu succes
În primăvara anului 2022, elevii de liceu interesați au putut vizita din nou centrele noastre de studii din Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe.

Vizită la o fabrică de îmbuteliere a apei minerale
Studenții anului II de la specializarea Inginerie și management în alimentație publică și agroturism și studenții anului I de la programul de master Biotehnologii sustenabile din cadrul Facultății de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea-Ciuc au vizitat fabrica de îmbuteliere S.C. Perla Harghitei S.A.

Universitatea Sapientia, partener într-un proiect transfrontalier
Proiectul Horticulture 4.0 - Învățământ profesional pentru transformarea digitală în horticultură a câștigat finanțare în categoria de proiecte Erasmus+ KA220-VET.

Robot nou la Universitatea Sapientia
Compania Accenture România a donat un robot Baxter Facultății de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș.

Studenți în vizită la fabrici de prelucrare a cărnii și a laptelui

Studenți în vizită la fabrica de pungi de hârtie Vegadom House
În cadrul disciplinei Ambalaje și design în industria alimentară, studenții din ultimul an de la specializarea Ingineria produselor alimentare din cadrul Facultății de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea-Ciuc au participat la o vizită profesională la fabrica de pungi de hârtie Vegadom House S.R.L.

Masteranzi în vizită profesională la fabrica de lactate din Miercurea Ciuc
Masteranzii anului I de la specializarea Biotehnologii sustenabile din cadrul Facultatății de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea Ciuc, au participat în cadrul disciplinei Microorganisme utilizate în industrie la o vizită oficială la fabrica de lactate S.C. Lactate Harghita S.A.

Perspectives in Human Sciences – workshop online
În data de 8 aprilie 2022 Centrul de Cercetare Confluențe Interculturale al Departamentului de Științe Umane din cadrul Facultății de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea Ciuc, în colaborare cu Filiala din Cluj a Academiei Maghiare de Științe, va organiza un atelier interdisciplinar online de o zi în limba engleză.

Proiectul Lost Millennials a fost lansat
Obiectivul principal al proiectului este de a contribui la integrarea cu succes a tinerilor NEETs de peste 25 de ani pe piața muncii sau în educație și formare profesională.

A fost lansat noul Centru de Consiliere și Orientare în Carieră din Târgu Mureș
Prezentarea noului Centru de Consiliere și Orientare în Carieră din Târgu Mureș a avut loc în data de 28 martie 2022, între orele 12 și 14, în sala C007 al campusului din Corunca, unde dr. Tőkés Gyöngyvér a ținut o prezentare despre provocările planificării carierei.

Change4Impact - Conferință și hackathon
Conferința Change4Impact, împreună cu un hackathon de 36 de ore, va fi organizată pentru prima dată în format hibrid între 26 și 29 mai 2022.

Rectorul Universității noastre a fost decorat cu titlul Crucea de Ofițer a Ordinului de Merit al Ungariei
Dr. Tonk Márton, rectorul Universității noastre, a fost decorat cu Crucea de Ofițer a Ordinului de Merit al Ungariei, în semn de recunoaștere a activității sale academice, didactice și comunitare deosebite.

Conferința Trans-Linguistica VI.
Departamentul de Lingvistică Aplicată al Facultății de Științe Tehnice și Umaniste de la Universitatea Sapientia din Târgu Mureș și Centrul de Cercetare DAMERG organizează, în perioada 19-20 mai 2022, o conferință academică internațională online Trans-linguistica VI: Metamorfozele științelor umaniste: inovație - tradiție - creare de valori.

Academia Profesorilor - Lansăm o serie de programe educaționale online
Dr. Petteri Laihonen va susține prima prelegere a seriei pe tema educației lingvistice a minorităților în Finlanda, miercuri, 30 martie, de la ora 18:00.

Un nou succes remarcabil în promovarea talentelor
Echipa formată din doi elevi de liceu, coordonată de cadre didactice de la Departamentul de Știința Mediului din Cluj-Napoca, a obținut premiul I la etapa națională a celei de-a 28-a ediție a concursului ” Internațional Conference of Young Scientists”.

Film despre o fostă studentă a Universității Sapientia
Portretul lui NYIKÓ Anetta, informatician și slammer cu dizabilități, va fi difuzat în data de 31 martie, ora 18:00, la Teatrul Național de Film Urania din Budapesta.

Medalie de argint la futsal la cea de-a XIII-a ediție a Cupei Universităților din Bazinul Carpatic
La evenimentul multisport au participat echipe ale unor universități din cinci țări.

Zilele Porților Deschise - din nou cu prezență personală
După o pauză de doi ani, în primăvara anului 2022 elevii interesați pot vizita din nou în persoană locațiile noastre. Vă așteptăm la vizite individuale sau de grup în Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe! Participarea este, desigur, gratuită, dar înregistrarea este necesară, deoarece locurile sunt limitate.

Ne-am consultat cu liderii Colegiului Universitar Maghiar din Transcarpatia II. Rákóczi Ferenc
Liderii instituției partenere din regiunea Transcarpatia a Ucrainei ne-au oferit informații generale despre situația de război din țara lor, precum și despre posibilitățile de ajutor și sprijin din partea Universității Sapientia.

Am încheiat un acord de cooperare instituțională cu USAMVBT
Acordul a fost semnat de conducerea celor două instituții pe 21 februarie 2022, la Timișoara.

Sapientia.ro
Sapientia EMTE

Universitatea „Sapientia” este o instituție autonomă a maghiarilor din România, care și-a definit principala menire în a-i asigura acestei comunităţi naţionale o educaţie şi o viaţă ştiinţifică la un nivel profesional recunoscut.

Contact

Rectorat

400112 Cluj-Napoca, str. Matei Corvin nr. 4
 
Tel.: +40 723 614 525, fax: +40 264 593 688
E-mail: officesapientia.ro
 
 
btz webdesign