Concurs de selecție pentru mobilităţile Erasmus+ de formare al personalului Universităţii Sapientia. Accesaţi informaţiile în limba maghiară aici.
Apel de concurs pentru granturi Erasmus+:
acțiuni de mobilitate a personalului pentru formare (STT) în anul universitar 2015/2016
Scopul concursului:
Sprijinirea acțiunilor de mobilități pentru formare a personalului didactic și nedidactic al Universității Sapientia în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene. Mobilitățile de formare contribuie la:
· acumularea de noi cunoștințe profesionale;
· schimb de bune practici;
· pregătirea mobilităților studențești pentru plasament;
· dezvoltarea relațiilor dintre instituții și a relațiilor cu sfera economică.
Participanții la mobilități Erasmus+ pentru formare vor primi un grant ca o contribuție la costurile de transport și de ședere pe durata perioadei petrecute în străinătate. Grantul variază în funcție de numărul zilelor de mobilitate, țara gazdă și distanța dintre instituția de origine și instituția gazdă. Este permisă co-finanțarea din orice sursă non-UE, participantul va trebui să dea o declarație conform căreia în timpul mobilității nu va beneficia de alte surse de finanțare acordate din fonduri ale Uniunii Europene pentru acoperirea cheltuielilor.
Instituțiile gazdă pot fi:
· instituții de învățământ superior care dețin ECHE și cu care avem acorduri interinstituționale (Anexa I), sau alte instituții în domeniul educației;
· instituții, organizații publice sau private dintr-o țară participantă la program, organizații non-profit, instituții de cercetare, biblioteci etc.;
· organism care oferă servicii de orientare, informare, consiliere profesională.
Condiții de participare
1. Poate candida oricare angajat din domeniul administrativ al Universității Sapientia cu contract de muncă activ, pe perioadă nedeterminată, cu cetățenie română, sau cetățenie străină cu permis de ședere valabil. Cei care au contract de muncă pe perioadă determinată pot candida numai cu acordul decanului.
2. Au dreptul să candideze și cadrele didactice titulare care au sarcini administrative sau poziții de conducere și care vor să participe la mobilități de formare profesională legat de munca administrativă.
3. Candidatul trebuie să aibă cunoștințe de limbi străine adecvate.
4. Proiectul de lucru al candidaturii trebuie să fie în unison cu strategia de internaționalizare a universității.
5. Scopul mobilității poate să fie exclusiv acțiune de formare profesională în instituția gazdă. Acțiunile de cercetare nu sunt sprijinite de programul de mobilități Erasmus+.
6. Durata mobilităților pentru formare trebuie să fie cuprinsă între 2 zile lucrătoare și 2 luni, cu respectarea duratelor cuprinse în acordurile interinstituționale. Zilele alocate transportului nu sunt considerate zile de mobilitate.
7. În cadrul programului Erasmus+ nu se pot depune candidaturi pentru mobilități care se vor desfășura în țara în care candidatul își are reședința (țara gazdă trebuie să difere de țara instituției de origine și țara de reședință a participantului).
Documente necesare
Dosarul de candidatură trebuie întocmit electronic și trebuie depus într-un exemplar original, cu toate semnăturile, la coordonatorul Erasmus al facultății.
Dosarul trebuie să cuprindă următoarele:
1. Fișa candidatului completat, semnat și de către decan (AnexaII).
2. Curriculum Vitae (în limba maghiară sau română).
3. Proiect de lucru conform „Staff Mobility for Training – Mobility Agreement” din Anexa III în limba engleză, semnat și de către decan. Dacă până în momentul predării candidaturii nu s-a reușit obținerea semnăturii din partea instituției gazdă, atunci proiectul final, semnat de fiecare dintre părți trebuie prezentat coordonatorului din facultate înainte de plecarea în mobilitate, altfel candidatul își va pierde dreptul la grantul câștigat în cadrul prezentului concurs. Înainte de plecare se acceptă și scrisorile de invitație sosite electronic sau pe suport de hârtie din partea instituției gazdă dacă conțin perioada exactă a mobilității.
4. Scrisoare de recomandare din partea șefului ierarhic superior.
5. (opțional) Scrisoare de invitație din partea instituției gazdă.
Nu sunt acceptate dosare incomplete, dosare care nu corespund condițiilor de participare sau care sosesc după termenul de depunere a candidaturilor.
Termen de depunere a candidaturilor: 31 august 2015, ora 15:00
Criterii de selecție:
Se va puncta proiectul de lucru și curriculum vitae, de la 1 la 10, luând în considerare și următoarele:
– participare la derularea programelor Erasmus sau a altor programe internaționale (consiliere participanți outgoing și incoming, lucru administrativ-economic în legătură cu programul Erasmus etc.);
– loialitate, angajat de încredere;
– vechimea în cadrul Universității Sapientia.
Are prioritate candidatul care nu a beneficiat de grant Erasmus în anul academic anterior, sau are posibilități reduse de a participa la activități de formare profesională.
Rezultatul prezentului concurs va fi făcut public pe site-ul universității în 7 zile lucrătoare de la termenul de depunere a candidaturilor.
Anexe:
Anexa I: Lista acordurilor interinstituționale
Anexa II: Fișa candidatului (STT)
Anexa III: Proiect de lucru / Staff Mobility for Training – Mobility Agreement (STT)
Cluj-Napoca, 29 iulie 2015
Selecție Erasmus+ STT pentru anul universitar 2014/2015
Concurs de selecție pentru mobilităţile Erasmus+ de formare al personalului Universităţii Sapientia. Accesaţi informaţiile în limba maghiară aici.
Universitatea „Sapientia” este o instituție autonomă a maghiarilor din România, care și-a definit principala menire în a-i asigura acestei comunităţi naţionale o educaţie şi o viaţă ştiinţifică la un nivel profesional recunoscut.
Rectorat