Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru studii, anul universitar 2019/20, semestrul II

Sapientia.ro Sapientia.ro
Neptun  ISSUU 
Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru studii, anul universitar 2019/20, semestrul II

Universitatea Sapientia organizează concurs pentru granturi studențești Erasmus+ pentru studii în anul universitar 2019/2020, semestrul II.

1. Scopul general al concursului de granturi: sprijinirea activităților de mobilitate internațională a studenților într-o universitate dintr-o țară din Uniunea Europeană.
Scopul prezentului apel: sprijinirea acțiunilor de mobilitate a studenților pentru studii în semestrul II. al anului universitar 2019/2020 (durata: un semestru care cuprinde și sesiunea, minim 3 luni).
Numărul locurilor nu este limitat, lista locurilor disponibile pe facultăți se poate consulta la coordonatorii Erasmus+ din facultăți și la punctul 3. al prezentului apel de concurs.

2. Grantul acordat
• Grantul se acordă în euro. Suma grantului se calculează în funcție de țara instituției primitoare și a perioadei de mobilitate.
• Granturile acordate în anul universitar 2019/2020 semestrul II:
– Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Turcia: 470 EUR/lună;
– Franța, Germania, Italia, Portugalia: 520 EUR/lună.

3. Condiții de participare
• Nu are dreptul să candideze:
        • studenții din anii terminali;
        • studenții reînmatriculați în anul universitar 2019/2020;
        • studenții aflați în prelungire de studii;
        • cei care în ciclul de studiu actual au participat anterior la mobilități dar nu și-au îndeplinit toate obligațiile contractuale.
• Dacă studentul este înscris în paralel la mai multe specializări, atunci poate să-și depună candidatura pentru toate specializările, dar poate primi bursă numai pentru una dintre specializări.
• Candidatul poate fi studentul/masterandul care:
        • are statut activ la Universitatea Sapientia, adică în semestrul actual este înscris, s-a înregistrat pentru acest an universitar în sistemul Neptun și are încheiat Contractul de studiu conform înțelegerii cu coordonatorul specializării; îndeplinește toate celelalte condiții ale concursului; studenții la studii de licență trebuie să aibă minim două semestre încheiate;
        • este cetăţean român, sau cetăţean străin care posedă certificat de înregistrare respectiv permis de ședere valabil pe teritoriul României;
        • cunoaşte cel puțin la nivel mediu limba în care doreşte să studieze în străinătate (dacă limba de predare nu va fi limba maghiară) și are acte doveditoare în acest sens;
        • programa de studiu/de specializare planificată în străinătate este compatibilă cu planul de învățământ al specializării studentului (nu se pot prelungi studiile din cauza bursei Erasmus+);
        • este de acord ca la nevoie să efectueze testarea online OLS a cunoștințelor de limbă atât înainte cât și după mobilitate, și să participe la cursurile online de limbă;
        • declară că, cunoaște și acceptă regulamentul de mobilitate Erasmus+ pentru studenți al Universității Sapientia, care este disponibil pe site-urile facultăților și pe site-ul principal al universității aici;
        • îndeplinește condițiile suplimentare impuse de Comisia Erasmus al facultății.
• Același student poate beneficia de grant Erasmus+ pentru o perioadă de maxim 12 luni în total pentru fiecare ciclu de studii (inclusiv granturile din perioada LLP și perioadele cu grant zero, mobilități de studii și de plasament), care include și perioada de mobilitate pentru care se candidează în cadrul prezentului concurs. Cei 12 luni se calculează cu calculatorul Erasmus+ și înseamnă 360 de zile (în cadrul programului Erasmus+ se consideră că fiecare lună are 30 de zile).
• Decizia pozitivă a Comisiei Erasmus din facultăți nu atrage după sine automat acordarea grantului, grantul se plătește numai după semnarea contractului de finanțare. Mobilitatea se va desfășura conform regulamentului de mobilitate valabil în momentul semnării contractului.
• Nu se poate încheia contract de finanțare cu studentul care nu va avea minim 20 de credite din disciplinele obligatorii şi opţionale, pe semestru, în ultimele două semestre anterioare mobilităţii privind specializarea în cadrul căruia a primit bursa (excepție: masteranzii din anul I de studii).
• Dacă după depunerea candidaturii sau după încheierea contractului de finanțare, în perioada de valabilitate al acesteia încetează statutul de student al participantului, atunci candidatura sau contractul de finanțare devine nul.
• Se poate candida pentru mobilități în universități cu care avem acorduri interinstituționale referitoare la domeniul de studiu al candidatului, lista acestora se poate consulta la coordonatorul din facultate și aici.
• Perioada de studii se poate combina cu o perioadă de plasament, în funcție de acordul interinstituțional aferent. Perioada minimă a mobilității combinate este un semestru care cuprinde și sesiunea, minim 3 luni. Studentul trebuie să dovedească faptul că își va efectua stagiul la același instituție de învățământ superior. Grantul lunar pentru toată perioada de mobilitate este același ca și grantul lunar pentru mobilități de studii.

4. Documente necesare obligatorii și opționale:
1. Fişa candidatului. Formularul poate fi descărcat de aici, se predă listat, semnat, și contrasemnat de către coordonatorul specializării. Se folosește exclusiv acest formular.
2. Declaraţie mobilitate Erasmus+. Formularul poate fi descărcat de aici, se va completa în ambele limbi, se predă listat și semnat. Se folosește exclusiv acest formular.
3. Copie xerox a cărţii de identitate; în cazul cetățenilor străini se depune și o copie după certificatul de înregistrare/permisul de ședere.
4. Curriculum Vitae – în format Europass, în limba în care studentul își va desfășura mobilitatea Erasmus+ (https://europass.cedefop.europa.eu/documents/curriculum-vitae).
5. Scrisoare de motivație – max. 2000 caractere (în limba în care își va desfășura mobilitatea în străinătate).
6. Certificat de competență lingvistică din limba în care își va desfășura mobilitatea. Nu se solicită certificatul de competență lingvistică în cazul în care studentul aplică la o instituție primitoare unde limba de predare a mobilității va fi maghiara.
7. opțional: Documente legate de activități ştiinţifice universitare, de ex. participări la conferințe ştiinţifice studenţeşti sau concursuri academice, prima și ultima pagină a publicațiilor, respectiv prima și ultima pagină a revistei/volumului unde a apărut publicația, alte adeverințe sau diplome de participare referitoare la activitățile profesionale.
8. opțional: Adeverințe referitoare la activități sociale, de ex. voluntariat, participare la diferite activități Erasmus, activități efectuate în scopul universității, etc.

Este obligatoriu depunerea tuturor documentelor care nu sunt opționale.
Dosarul de candidatură trebuie depus într-un exemplar original la coordonatorul Erasmus+ al facultății. În mod excepțional cei care se află cu o bursă în străinătate pe toată durata perioadei de depunere a dosarelor, cu știința și acceptul Universității Sapientia, pot trimite dosarele electronic, în format pdf, cu toate semnăturile necesare.
Dosarele incomplete nu se iau în considerare. Lipsa semnăturilor, lipsa de date, folosirea formularelor necorespunzătoare, nerespectarea termenului de predare duc la excluderea dosarului din concurs. Dosarele incomplete se pot completa până la expirarea termenului de predare.

Concomitent facultățile vor anunța pe site-urile web și pe aviziere următoarele informații: locurile la care se pot depune candidaturi pe specializări (în funcție de acordurile interinstituționale), condițiile suplimentare de participare impuse de Comisia Erasmus al facultății (dacă este cazul, de ex. interviu), criteriile de selecție, membrii Comisiei Erasmus.

Perioada de depunere a candidaturilor: de luni 23 septembrie până luni 7 octombrie 2019, orele 12:00.

Dosarele se depun la coordonatorii Erasmus+ din cadrul facultăților:
        • Miercurea Ciuc:  Bors Hortenzia
        • Cluj-Napoca:  Sulyok Kármen
        • Târgu Mureș: Szabadi Szidónia.


Cluj-Napoca, 18 septembrie 2019

Studenți
Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru stagii (SMP/SMT), vara anului 2022, și pentru studii (SMS), semestrul I al anului academic 2022/23 Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru stagii (SMP), vara anului 2021, și pentru studii (SMS), anul academic 2021/22 Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru studii, anul universitar 2021/22, semestrul II Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru studii, anul universitar 2020/21, semestrul II Redeschis! Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru stagii (SMP), vara anului 2020, și pentru studii (SMS), anul academic 2020/21 Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru studii, anul universitar 2019/20, semestrul II Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru stagii (vara anului 2019) și studii (anul universitar 2019/20) Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru studii, anul universitar 2018/19, semestrul II. Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru plasament (vara anului 2018) și studii (anul universitar 2018/19) Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+ pentru studii, anul universitar 2017/18, semestrul II. Apel de concurs pentru mobilități studențești pentru studii, anul universitar 2016/17 și mobilități pentru plasament, vara anului 2016 Apel de concurs pentru mobilități studențești pentru studii, anul universitar 2015/16, semestrul II. Apel de concurs pentru mobilități studențești, anul universitar 2014/15 Apel de concurs pentru mobilități studențești Erasmus+, anul universitar 2014/15, semestrul II.
Știri
2025-09-08
2025-08-21
2025-08-04
2025-08-01
Sapientia.ro
Sapientia EMTE

Universitatea „Sapientia” este o instituție autonomă a maghiarilor din România, care și-a definit principala menire în a-i asigura acestei comunităţi naţionale o educaţie şi o viaţă ştiinţifică la un nivel profesional recunoscut.

Contact

Rectorat

400112 Cluj-Napoca, str. Matei Corvin nr. 4
 
Tel.: +40 723 614 525, fax: +40 264 593 688
E-mail: officesapientia.ro
 
 
btz webdesign